Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Percepţia aromânilor asupra chestiunii macedonene şi pledoaria pentru autonomia Macedoniei

470 views  

Prin intermediul termenului de percepţie, cu precădere întâlnit în domeniul psihologiei, vom încerca să prezentăm modul de înţelegere şi propunerile formulate pentru rezolvarea chestiunii macedonene, de către aromâni – poporul tampon[1] -, între diferitele naţionalităţi balcanice. Când ne referim la percepţie şi pledoarie, avem în vedere perpectiva de imagine pe care o proiectează aromânii asupra chestiunii macedonene în unele scrieri ale vremii şi totodată ne vom referi la mijloacele de acţiune întreprinse de aceştia în vederea rezolvării acestei problematici spinoase. Cadrul temporal al studiului nostru se întinde pe o perioadă mai flexibilă, urmărindu-se modul de materializare a percepţiei şi a pledoariei.

Plecând de la ideea că percepţia individuală în mare parte este subiectivă, iar percepţia de grup subliniază cum se prezintă un fapt într-o formă cu precădere obiectivă, ne vom îndrepta spre mai multe perspective individuale care reprezintă un fel de vox populi al unui grup mai larg, acela al aromânilor. În demersul nostru ne îndreptăm spre indentificarea percepţiei unor personalităţi aromâne, adică reflexia lor asupra chestiunii macedonene şi modalitatea de proiectare a imaginii lor asupra teritoriului locuit de acest grup etnic. Considerăm că în domeniul istoriei, procesul psihologic al percepţiei, este înregistrat şi ilustrat destul de bine, prin izvoarele scrise. Mărturiile din epoca privind chestiunea macedoneană la aromâni sunt întâlnite în articolele publicate în presă (în cea aromână[2]) fiind destul de multe materiale care pe viitor ar putea fi izvoare solide pentru studii mai exhaustive. Aromânii, prin scrierile şi activităţile lor, în special cele care s-au îndreptat spre cauza românească[3] din Balcani, lasă impresia că doresc o rezolvare cât mai favorabilă, atât pentru aromâni cât şi pentru ceilalţi locuitori din regiune, iar acest lucru se poate observa clar din acţiunile întreprinse de aceştia în România[4].

Chestiunea macedoneană apare ca o problemă atât politică, cât şi teritorială, una din marile problematici care rodează şi aduce un declin progresiv[5] al Imperiului Otoman, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până la Războaiele Balcanice (1912-1913). În acelaşi timp, se conturează chestiunea macedoneană, care era încadrată atât în politica expansionistă directă a statelor din regiune, cât şi în politica expansionistă indirectă a statelor care vegheau asupra desfăşurărilor din zona balcanică. Motivele expansioniste au legătură cu întinderea geografică a acestui teritoriu, poziţia geografică fiind considerată una strategică − aşa cum afirmă Charles şi Barbara Jelavich[6] −, căci se lua în calcul faptul că Provincia Macedonia reprezenta o legătură, o punte între diferitele spaţii politico-geografice, iar metaforic era supranumită inima Balcanilor.

În contextul naţionalismelor şi al căutării unei apartenenţe naţionale, cât şi referitor la descoperirea etnicităţii proprii de limbă şi cultură, aromânii apar ca un element manevrat în două direcţii mari, înspre Grecia (atraşi de civilizaţia elină) sau înspre România (apropierea de limbă şi apartenenţa la latina comună). Factorul care influenţa direct (factorul direct sau teritorial) situaţia aromânilor prin şcoală şi biserică, era statul Elen (într-o măsură mai mare[7]) fiind în imediata vecinătate pe linia geografică de întindere a localităţilor locuite de aromâni. În aceeaşi măsură şi prin asemenea metode întâlnim şi factorul extra-teritorial, Regatul Român, care influenţează destinul istoric al aromânilor. Trebuie recunoscut că în problema aromână, România a avut un dezavantaj departajator faţă de Grecia, care avea o legătură teritorială directă cu spaţiul locuit de aromâni, iar această poziţionare geografică va avea un efect direct asupra modului de percepţie a chestiunii macedonene.

În ceea ce priveşte chestiunea macedoneană, presupunem că, dintr-un motiv mai mult idealist decât realist, percepţia şi pledoaria emigranţilor aromâni din Bucureşti a fost coordonată spre un context mai favorabil în rezolvarea şi organizarea politică a Provinciei Otomane. Starea de spirit a vremii, luptele acerbe şi contradictorii atât între statele din regiune cât şi între Marile Puteri care împingeau şi mai mult statele din zona balcanică spre o continuă tachinare, era bine cunoscută de aromâni. Acest fapt este bine ilustrat într-un memoriu emis de către Societatea de Cultură Macedo-Română din timpul primului război balcanic (noiembrie, 1912) intitulat „Macedonia Macedonenilor”[8],  în care se pledează în special pentu proclamarea Macedoniei ca stat autonom pe baza principiului naţionalităţilor, unde toate naţionalităţile ar avea aceleaşi drepturi şi unde libertatea conştiinţei, a cultului şi a limbii s-ar proclama absolute[9].  Pe lângă înfăptuirea autonomiei, era nevoie de protecţia şi de garanţia existenţei statale. Acest fapt revenea în datoria Marilor Puteri. Memoriul Societăţii se termina printr-o concluzie esenţială, din care se poate constata şi mai bine ce se urmărea din partea aromânilor: Şi doritori de a vedea în Macedonia pacea definitiv stabilită, noi susţinem [sic! n.n.] principiul unei Macedonii autonome, pusă sub protecţia Puterilor, ca singurul regim capabil să asigure drepturile egale şi libertatea conştiinţei tuturor naţionalităţilor Macedoniei, cari au acelaş drept la viaţă[10].

Pe lângă acestea, se avea în vedere că statul autonom – Macedonia –  pe plan regional urma să îndeplinească un rol de echilibru între statele limitrofe. În concepţia membrilor semnatari[11], echilibrul era esenţial în făurirea unei păci durabile. Pe lângă acestea, statul autonom în care se putea aplica şi organizarea internă după sistemul cantonal de tip elveţian[12], aflat sub protecţia şi garanţia Marilor Puteri, servea drept tampon pentru statele din regiune, depăşind temporalitatea alianţelor acestora. În perioada februarie – aprilie 1913, o delegaţie a Societăţii de Cultură Macedo-Română întreprinde un demers diplomatic în pricipalele capitale europene[13] (Budapesta, Viena, Paris, Londra, Berlin şi Roma) întâlnindu-se cu oameni renumiţi din cercuri diplomatice şi politice, din fiecare stat în parte, pentru a populariza situaţia aromânilor şi în acelaşi timp să promoveze ideea Macedonia Macedonenilor.

Din memoriul deja menţionat, se poate observa clar o preocupare serioasă şi activă din partea aromânilor (membrii Societăţii de Cultură Macedo-Română) pentru soluţionarea favorabilă a chestiunii macedonene în care, nemijlocit, era implicat şi acest element (aromânii). Practic, o soluţionare justă a chestiunii macedonene putea rezolva şi doleanţele pentru autonomie ale aromânilor, însă evenimentele din timpul Războaielor balcanice şi a Tratatului de Pace de la Bucureşti au dovedit contrariul în ceea ce priveşte chestiunea macedoneană. Astfel, acţiunile Societăţii de Cultură Macedo-Română confirmă, în legătură cu chestiunea macedoneană, că -chiar dacă Provincia Macedonia, care altă dată făcea parte din Impreiul Otoman, era împărţită-  au continuat a o cosidera o problematică nerezolvată, aşteptând un moment potrivit pentru a-şi face cunoscut punctul de vedere.

În acest context, aş aminti şi de Conferinţa ţinută în şedinţă publică la Congresul studenţesc din Galaţi, din 25 August 1915, la care filologul Tache Papahagi prezintă o lucrare cu tema Aromânii, din punct de vedere istoric, cultural şi politic[14]  în care face şi câteva referiri la Macedonia. În primul rând, Macedoniei îi este ataşat următorul atribut: o regiune cu un conglomerat pestriţ al naţionalismelor balcanice fiind veşnic scăldată în sânge, focar de discordii şi lupte continue.[15] În opinia sa, situaţia din Balcani după războaiele balcanice, este în continuare tulbure, iar în sânul naţionalităţilor clocoteşte ameninţător o nouă erupţie vulcanică[16]. În continuare, vom vedea cum se prezintă Macedonia în concepţia sa: în Macedonia, nici una din naţiunile care o locuiesc nu formează mari mase compacte. Fiecare e constituită din grupuri  sau insule mai mari sau mai mici, între care se găsesc interpuse alte grupuri de altă naţionalitate. Aşa că, în ceea ce priveşte aplicarea riguroasă a principiului referitor la refacerea etnică şi politică a hărţii balcanice – fără a ţine seama de graniţe strategice sau naturale – nici desemnarea minuţioasă a celor mai încâlcite fiorduri norvegiene n-ar putea împăca Statele balcanice cointeresate. Singura soluţie mai bună ar fi fost Macedonia Macedonenilor![17] Referitor la imposibilitatea de a mulţumi statele coninteresate de împărţirea Macedoniei , reiese din opina sa că soluţia care ar putea rezolva  situaţia critică a revendicărilor contradictorii între ţările din Balcani ar fi fost crearea acelei Macedonii a  Macedonenilor. În acest fel, aromânii n-ar fi intrat în componenţa statelor naţionale[18], aşa cum se întamplă după împărţirea teritoriului Imperiului Otoman[19], care prin politicile lor de organizare a noilor teritorii, ar duce o politică de asimilare  a noilor grupuri umane integrate.

La finele Primului Război Mondial, Societatea de Cultură Macedo-Română adreseză un nou memoriu intitulat Revendicările Naţionale ale Macedo-Românilor. Cuvânt adresat presei, oamenilor policiti şi opiniei publice[20],  prin care din nou se face apel la ideea Macedonia Macedonenilor. Din documentul respectiv reiese că în percepţia acestei societăţi,  problema macedoneană a rămas în continuare deschisă, aşteptând soluţii mai potrivite[21].  În continuare, textul memoriului insistă asupra ideii creării unei Macedonii autonome, libere şi independente după sistemul elveţian, şi anume, astfel încât să se taie pofta statelor limitrofe de a unelti printre populaţiile cu cari au afinităţi de rasă şi să asigure tututor egalitatea de drepturi, de sarcini şi de libera lor dezvoltare[22]. Mai mult de atât, prin acest memoriu, Societatea de Cultură Macedo-Română împinge frontal ideea că, atât timp cât Macedonia rămâne împărţită de Grecia, Serbia şi Bulgaria, liniştea nu putea domni în mod durabil şi antagonismul de rasă va constitui focare de agitaţie permanentă şi va da loc la conflicte serioase capabile de a turbura adânc însăşi liniştea Europei[23].

Şi din acest document se constatata ca Societatea de Cultură Macedo-Română ridică problema nerezolvării problematicii macedonene într-un mod echitabil, ceea ce duce la faptul că vor fi prezente mereu competiţiile rivale; în plus, în Balcani nu se va  reuşi strabilirea unei stări normale. În acest sens, autonomia macedoneană era văzută ca fiind un factor de pace şi linişte în Balcani, oprind în acelaşi timp pretenţiile statelor limitrofe. Din punct de vedere ideatic, formulările prezentate în cele două memorii ale Societăţii de Cultură Macedo-Română (Macedonia autonomă şi liberă, organizarea ei după modelul elveţian, factorul pentru linişte în regiune), percepţia aromânilor asupra chestiunii macedonene au fost formulate în aşa fel încât noua organizare politcă  – autonomia –  să le poată permite exercitarea cuvenită şi firească a drepturilor sociale şi politce.

În perioada interebelică, se continuă cu pledoaria pentru autonomia Macedoniei. În conştiinţa aromânilor care au emigrat spre România, percepţia asupra „Macedoniei” şi situaţia social-politică din statele din Balcani, în perioada interbelică, este pe larg dezbătută în paginile Revistei Peninsula Balcanică[24] şi a Revistei Macedonia[25]. În paginile Revistei Peninsula Balcanică se urmăreşte cu precădere situaţia statelor din Balcani, în special evenimentele politice şi relaţiile internaţionale, precum şi situtaţia aromânilor din fiecare stat în parte[26]. Spre deosebire de Revista Peninsula Balcanică, în paginile Revistei Macedonia, tema predominantă este chestiunea macedoneană, fiind cu o voce puternică pe larg dezbătută şi promovată de către membrii colegiului redacţional, considerând–o în continuare o problematică deschisă şi nerezolvată[27]. Acest lucru se poate constanta din mai multe elemente care ne semnalează modul de percepţie şi pledoaria în acealşi timp, pentru idealul Macedonia: 1. numele revistei este sugestiv, se vorbeşte de Macedonia chiar dacă în perioada interbelică de iure nu exista (prin numele propriu-zis al revistei se promovează ideea de Macedonia); 2. sunt întâlnite destule articole care prin titlul lor sugerează idealul Macedonia (statul autonom având rolul de vector de pace în Balcani); 3. în jurul revistei se naşte, în anul 1932, o societate culturală cu numele de Macedonia, programatic şi ideatic având aceleaşi scopuri precum revista[28]; 4. Termenul generic „Macedonia” (cu o conotaţie cu precădere geografică) pare nelipsit din paginile fiecărui număr al revistei;  5. Întâlnim un „apel” destul de elocvent şi vocal care pledează pentru independenţa Macedoniei: Revista “Macedonia”, ca organ de cultură şi propagandă naţională, şi-a cristalizat doctrina şi programul,  preconizând cu toată puterea de convingere şi credinţă, ca elementul românesc[29] din Macedonia să fie salvgardat şi consolidat din punct de vedere naţional, cultural şi economic în sensul înaltei politici de pacificare a Balcanilor prin’un proiect internaţinal durabil şi anume: proclamarea independenţii Macedoniei, transformarea într-un stat federativ, aşa cum este Elveţia de astăzi, sub protectoratul României ca cea mai mare putere balcanică[30]. Elementele enumerate mai sus ne semnalează clar faptul că pledoaria pentru cauza Macedoniei în spaţiul românesc este întreţinută „vie”, atât prin intermediul Revistei Macedonia cât şi prin Societatea Macedonia.

Din modul cum abordăm această tematică şi spaţiul spre care ne aplecăm, o întrebare firească se ridică: din ce motive pledoaria pentru chestiunea macedoneană este îmbrăţişată din partea unor aromâni care s-au îndreptat spre România? Există un motiv întemeiat sau era doar o întreţinere artificială? La momentul de faţă, din lipsa unor elemente concrete de analiză,  nu am putea emite o judecată de valoare în ceea ce priveşte rolul acestei întreţineri în viaţa acestei chestiuni. Însă, am putea constata din materialul luat în analiză următoarele aspecte legate de percepţia aromânilor asupra chestiunii macedonene şi pledoaria lor pentru autonomia Macedoniei: 1. aromânii ( în special cei care s-au îndreptat spre România), sub diferite acţiuni şi metode, promovează proiectul politic de autonomie a Macedoniei, atât pe plan regional cât şi pe plan internaţional; 2. proiectul politic de autonomie apare ca o nevoie de salvare a aromânilor de excesele şi pretenţille statelor naţionale din Balcani; 3. realizarea proiectului politic însemna posibilitatea aromânilor de a se manifesta pe plan politic, cultural, economic, social, etc.. 4. soluţia pe care o propuneau- a chestiunii macedonene- a fost Macedonia Macedonenilor, fiind vectorul de pace în regiune.        O întrebare rămâne deschisă: pledoaria pentru autonomia Macedoniei la aromâni apare ca un element de conştiinţă sau ei sunt doar vocea (marionetă) politicii externe a României pentru Balcani?

[Prezentat la : International conference April 9 – 10, 2010  The Politics of Culture Perspectives in stateless nationalities/ethnic groups,  University of Warsaw]

[1] D-r Dragolub Petrovi}, Vlasite na Balkanot bez sopstvena dr`ava, vo Zbornik na Trudovi od Me|unarodniot Simpozium, Vlasite na Balkanot, odr`an na 7-8 Noemvri 2003 vo Skopje, Institut za Nacionalna Istorija, Unija za Kultura na Vlasite od Makedonija, Skopje, 2005, str. 155-160, [Autorul ne prezintă două motive importante în legătură cu imposibilitatea aromânilor de a forma o organizare politică proprie; pe de-o parte a problemei se situează întinderea pe un spaţiu larg în unitaţi mici într-o contiună deplasare şi al doilea motiv care se observă este numărul mic al aromânilor, aceştia fiind străpunşi din toate direcţiile de celalte popoare locale].

[2] Ne vom referi la reviste care au apărut în România şi care au fost scrise în limba română. Folosim ideea de presa aromână din două motive:1) pentru că în mare parte, colegiile redacţionale au fost formate din emigranţi aromâni din sudul Dunării în România; 2) temele principale întâlnire pledează pentru cauza aromână şi pentru rezolvarea justă a chestiunii macedonene, cât şi acordarea drepturilor minoritare ale aromânilor în statele unde acesţia locuiau. Aceeaşi denumire/noţiune de presa aromână întlâlnim şi în studiul realizat de către profesorul Stoica Lascu, intitulat Od Istorijata na Aromanskiot Pe~at vo Makedonija. Spisanijata “Bratstvo” i “Svetlina”  [The History of the Aromanian Press in Macedonia. The Brotherhood /Frăţilia and The Light/ Lumina Magazine], /trad./, Unia ti Culturã-a Armãnjlor dit Machidunii, Biblioteca Natsionalã Armãnească “Constantin Belemace”, Editsiea Moscopoli nr. 18, Skopia, 2007. În acest studio, autorul prezintă o radiografiere (completă până la momentul de faţă) asupra presei aromâne de la sfâştiul secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial. Despre acest studiu, se poate afirma că este supraîncărcat cu note explicative şi bibliografice care pot fi la îndemână şi îl pot ajuta, din punct de vedere informativ, pe oricare este interesat de aromâni.

[3] Din motive pragmatico-idealiste, o parte din aromâni, o dată cu deschiderea şcolilor şi a bisericilor române din Balcani, s-au îndreptat spre aşa-zisa cauză românească. Prin ideea de cauză românească se înţelege acea parte a aromânilor care, prin intermediul şcolii şi al bisericii române din Balcani, s-a indentificat cu statul Român.  În scrierile vremii, (chiar şi în prezent) îi întâlnim sub diferite denumiri pe aromâni: Macedo-Români, Români din Macedonia, Macedoneni.

[4] Vezi în special activitatea următoarelor ziare, reviste şi societăţi: 1. până la primul Război Mondial şi pe urmă, activitatea Societăţii de Cultură Macedo-Română (funcţioneză oficial din 1880, însă  este înfiinţată în anul 1879, este considerată exponentul şi promotorul a chestiunii aromâne), Revista Macedonia (1888-1889), ziarul Gazeta Macedoniei (1897-1898), ziarul Macedonia (1901), ziarul Gazeta macedoneană (1901) şi altele; 2. pentru perioada interbelică, Revista Peninsula Balcanică (înfiinţată în anul 1932), Revista Macedonia (înfiinţată în anul 1927) şi activitatea Societăţii Macedonia (înfiinţată în anul 1932).

[5] Nadine Lange-Akhund, The Macedonian Question 1893-1908 from Western Sources, East European Monographs, Boulder, No. CDLXXXVI, distributed by Columbia University Press, New York, 1998. p.vii.

[6] Vezi Charles şi Barbara Jelavich, Formarea statelor nationale balcanice 1804-1920, trad., Col. Memento, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999.

[7] Până la momentul de faţă, nu se poate estima care dintre cele două state rivale asupra chestiunii aromâne, Grecia şi România a reuşit să  acapareze mai mult interesul elementului aromân.

[8] Societatea de Cultură Macedo-Română, Macedonia Macedonenilor, Institutul de Arte Grafice „Eminescu”, Bucureşti, 1913, pp. 20-22; Vezi memoriul publicat paţial de prof.univ.dr Stelian Brezeanu şi dr. Gheorghe Zbuchea, (coord.), Românii de la sud de Dunăre. Documente, [Culegere de documente], Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 1997, documentul nr. 103, pp. 229-232, [în studiul introductiv elaborat ce către cei  doi autori se afirmă că ideea fundamentală a documentelui este autonomia macedoneană /vezi  p. 33/]

[9] Societatea de Cultură Macedo-Română, .op.cit., p.20.

[10] Ibidem, p. 23.

[11] Comitetul Societăţii: Dr. A. Leonte, C.F.Robescu, D. Valaori, G. Murnu şi Dr. V.Dudumi.

[12] Societatea de Cultură Macedo-Română, op.cit.,  p. 21.

[13] Anca Tanaşoca, Nicolae-Şerban Tanaşoca, Unitate Romanică şi Diversitate Balcanică. Contribuţii la istoria romanităţii balcanice, Editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, 2004, vezi studiul Idealism şi Realism în Chestiunea Aromânească”. Un episod diplomatic din viaţa lui George Murnu în lumina corespodenţei sale inedit (1913), pp. 230-254, (apărut pentru prima dată  în Revista Istorică, serie nouă, tom. VIII, 1997, Nr.11-12, Bucureşti, 1997, pp. 718-738). În acelaşi studiu, regăsim publicate (parţial) scrisori inedite ale lui George Murnu, corespodenţa în preponderenţă cu familia sa. Din scisori, se poate observa clar percepţia şi în acelaşi timp convingerea lui G. Murnu asupra chestiunii macedonene care o dată rezolvata în felul cum era formulată propunerea, soluţiona şi problematică  aromână.

[14]Aromânii în viziunea unor personalităţi: Theodor Capidan şi Tache Papahagi. Chestiunea aromânescă după Constituţie. Aromânii din punct de vedere istoric, cultural şi politic /sic!/ Sunt publicate în forma unei broşuri un articol de-al lui Theodor Capidan pp.5-25 şi Conferinţa lui Tache Papahagi de la Galaţi pp.27-56/, Ediţie îngrijită şi postfaţă de Emil Ţîrcomnicu, Col. Românii de la Sud de Dunăre nr. 9, Editură Etnologică, Bucureşti, 2008.

[15] Ibidem, p. 28.

[16] Ibid., p. 44.

[17] Ibid..

[18] Ar trebui să luăm în cosiderarea ca ne raportăm la o perioadă când idea naţională era în plină dezvoltare însă de acest lucu intelectuali aromâni era conştienţi (în special acest lucru se poate constata din scierile vremii). De aici apare îi motivul idealist promovat Macedonia Macedonenilor. Realizarea unui asemenea proiect politic (autonomie şi egalitatea între popoarele conlocuitoare pe baze egale) însemna  salvarea aromânilor de excesele statelor  naţionale în froma de colgulare teritorială şi politică.

[19] Provincia Macedonia (termen

[20] Societatea de Cultură Macedo-Română, Revendicările Naţionale ale Macedo-Românilor. Cuvânt adresat presei, oamenilor politici şi opiniei publice, Tipografia „Convorbiri Literare”, Bucureşti, 1919. Memoriul a fost semnat la adunarea generală extraodinară a societăţii în şedinţa din 7 iunie 1919, de către:  Dr. I.D. Ghiumalia, Dr. P. Pucerea, Nicolae Papahagi şi Cesar Papacostea; vezi şi prof.univ.dr Stelian Brezeanu şi dr. Gheorghe Zbuchea, op.cit., documentul nr. 122, pp. 264 – 267 /sic!memoriul este  publicat parţial/.

[21] Societatea de Cultură Macedo-Română, Revendicările Naţionale…, p. 4.

[22] Ibidem, p. 7.

[23] Ibid..

[24] Revista Peninsula Balcanică, subtitlul care apare la început este Apărarea intereselor româneşti din Balcani şi informează publicul despre situaţia din ţările balcanice ( mai târziu se foloseşte); a apărut în anul 1923 la Bucureşti, iar fondatorul ei a fost Toli Hagi Gogu.

[25] Revista Macedonia, a apărut în 1927, avea apariţie lunară; director  fondator era  Dr. Naum Nance.

[26] Câteva exemple de titluri: Peninsula Balcanică, Anul I, nr. 2, 6 Iunie, 1923, N. Batzaria, Noi şi Popoarele Balcanice, pp.5-6; Peninsula Balcanică, Anul I, nr. 3, Iulie, 1923, Noi curente politice în Grecia.semnat de Turnus /pseudonimul lui Toli Hagi-Gogu/ pp. 13-14; Ibidem, Anul I, nr. 4, Septembrie, 1923, p. România şi Macedo-Români, Cesar Papacostea, pp. 2-3; Ibidem, Anul I, nr. 8, Decembrie, 1923, Un istoric al chestiunii Macedonene şi un sfat pentru Macedoneni /sic! Macedoneni = Aromâni/ semnant de N.Buia, Secretar al Soc. de Cultură Macedo-Română, p. 15; Ibidem, Anul I, nr. 11, Martie, 1924, Noua situaţie balcanică creată prin acordul italo-sârb şi prin venirea noului guvern englez,Turnus, pp.15-16; Ibidem, Anul II, nr. 4, Septembrie, 1924, A şaptea aniversare dela Independenţa Pindului, semnat de redacţia revistei, p.57 Ibidem, Anul II, nr. 5, Octombrie, 1924, Evenimentele din Bulgaria, Turnus, pp.70-73; Ibidem, Anul II, nr. 7, Decembrie, 1924, Federalism balcanic sau uniune sud-slavă, Toli Hagi-Gogu, pp.57-61, iar exemplele pot continua.

[27] Câteva exemple de titluri: Macedonia anul VI, seria II, nr.3-4, Aprilie-Mai 1932,  Macedonia,  Petre Florescu, pp.27-28; Ibidem, anul VI, seria II, nr.7-8, August-Septembrie 1932, Că  a venit un om de acasă…, N. Batzaria, pp. 3-6; Ibidem, anul VII, seria II, nr.1-3, Februarie-Aprilie, 1933, Pro Macedonia, C.Nicolau-Stroeşti, pp. 1-3; Macedonia, anul VII, seria II, nr. 6-7, Iulie-August, 1933, Către fraţii macedoneni /sic! Macedoneni=Aromâni/ Dr. Naum Nace, pp.1-2; Ibidem, anul VIII, seria II, nr.1-3, Februarie – Aprilie 1934, Semnarea pactului Balcanic şi Macedonia, p.23; Ibidem, O Macedonie autonomă, o ţărişoară nouă, un vis!…, Dr. Const. M. Niţescu p. 21-22;  Macedonia, anul VIII, seria II, nr.4-11, Mai-Decembrie, 1934, Macedonia, stat autonom, Trandafirescu Nămăeşti,         pp. 2-3.

[28] Macedonia, anul VI, seria II, nr.2, Martie 1932, p.2 :  în acest număr este prezentat Procesul Verbal şi Statutul de înfiinţare a socieţăţii culturale Macedonia.  În acelaşi număr al revistei, articolul intitulat Societatea Macedonia, C. Ionescu, pp. 3-4,  prezintă pe larg activitatea şi  scopurile societăţii nou- înfiinţate. Din prezentare reiese că prin caracterul său, societatea are ca scop politica cultură cu orizonturi largi, însemnând îmbunătăţirea legăturilor paşnice între naţiunile conlocuitoare din Macedonia şi căuta să promoveze cunoaşterea reciprocă a tuturor prin punctul  esenţial de legătură care era cultura balcanică.

[29] Se referă la aromânii din Balcani.

[30] Macedonia,  anul VII, seria II, nr.12, Ianuarie 1934, p. 9; Ibidem, anul VIII, seria II, nr.1-3, Februarie – Aprilie 1934, p.11, vezi şi Ibidem anul VII, seria II, nr. 4-5, Mai-Iunie, 1933, Lupta şi programul nostru, şi  Un comunicat în numele Soc. Macedoni, pp. 1-3, semnat în numele Comitetului de Conducere a Societăţii, Dr. Naum Nace.

 

 

signature

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *